Aseară am tras o bătaie strajnică cu pernele.
Văzusem într-un articol scris de Otilia despre bătaia cu pernele.
Noi ne-am mai jucat şi alte dăţi, însă de data aceasta am avut ceva în plus faţă de alte seri de acest gen.
Am avut intenţia de a lăsa copii să conducă jocul! Şi binenţeles că am avut curiozitatea să observ ce se întâmplă.
Odată că atunci când ai o intenţie clară lucrurile curg foarte diferit (asta apropo de obiceiul pe care ni l-am format în casă de a pleca la drum cu intenţie clar definită), însă, ceea ce vreau să vă povestesc astăzi a fost de fapt abordarea pe care au avut-o băieţii.
În prima fază erau derutaţi, nu au avut curajul să lovească cu pernele în mine, cel mare încerca în toate felurile să-i tranzmită mezinului că, stai frate, asta-i mami! cum să dăm în ea?
Îl simţeam dornic de o joacă sănătoasă şi vorba aia, autentică (că tot este acest cuvânt foarte folosit în ultima vreme) însă, cumva, nu putea să treacă peste un prag, să se abandoneze jocului.
Celui mic ia fost mai uşor, pentru că în momentul în care cel mare a simţit abandonarea mea totală a prins încredere şi s-a "dezlănţuit" molipsindu-l pe mezin.
Celui mic ia fost mai uşor, pentru că în momentul în care cel mare a simţit abandonarea mea totală a prins încredere şi s-a "dezlănţuit" molipsindu-l pe mezin.
A fost fantastic. A fost o lecţie extraordinară pentru mine. Am învăţat că joaca reală cu copilul tău înseamnă CONECTARE, înseamnă încredere şi abandonare.
Altfel, este pe jumătate, este trunchiată. Îmi dau seama că în urmă cu 2-3 ani aşa ceva nu aş fi putut experimenta. Conectarea cu copilul este precedată de CONECTAREA CU MINE şi cu copilul din mine, acum ştiu asta şi mă bucur că am şi experimentat-o. Simt că niciodată nu este prea târziu.
Ce am lăsat în urma noastră în camera lor? eh, acuma.... vorba juniorului: Acuma mami, tu să ne faci patul că eu am de dormit în el! Am doi fecioraşi cu adevărat speciali!
Altfel, este pe jumătate, este trunchiată. Îmi dau seama că în urmă cu 2-3 ani aşa ceva nu aş fi putut experimenta. Conectarea cu copilul este precedată de CONECTAREA CU MINE şi cu copilul din mine, acum ştiu asta şi mă bucur că am şi experimentat-o. Simt că niciodată nu este prea târziu.
Ce am lăsat în urma noastră în camera lor? eh, acuma.... vorba juniorului: Acuma mami, tu să ne faci patul că eu am de dormit în el! Am doi fecioraşi cu adevărat speciali!
PS: m-am gândit mult la ce fotografie să postez, am ales una cu "meditaţii în parc" - compoziţie aleasă de junior la rugăminţile mele de a "sta la poze - să am şi eu măi poze cu voi că uite cum creşteţi şi rămân fără amintiri - să am şi eu ce să arăt nepoţilor!!!!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumim de trecere!Thanks for visiting!